Cum ne ajută tehnologia 5G?

Cum ne ajută tehnologia 5G?

vladut ceapraga ·

Fiecare progres tehnologic a adus cu sine mari controverse în întreaga lume. Unii se împotrivesc schimbării, alții își doresc ca tehnologia să avanseze din ce în ce mai repede. Așa s-a întâmplat și în cazul tehnologiei 5G.

Scepticii și iubitorii teoriilor conspiraționiste vor zice că avansul tehnologic adus odată cu apariția 5G-ului este ceva nociv pentru umanitate. Însă, în realitate, tehnologia 5G ne-a deschis porțile spre evoluție.

În calea progresului nu poate sta nimeni, nici măcar clasa politică sau protestele. Modul în care această tehnologie ne va schimba viețile de la an la an se oglindește în țările care deja au adoptat tehnologia 5G.

Principalele avantaje ale tehnologiei 5G

  • Automobilele vor fi interconectate

Legislația stă în calea implementării de noi flote de vehicule autonome. Pentru ca totul să funcționeze ca la carte, este nevoie de o infrastructură solidă și de mii de teste, printre care se numără și comunicarea mașinilor între ele cu o latență mai mică de 0.

Acest fapt devine posibil odată cu tehnologia 5G. Ea ajută șoferii să prevină accidentele. Datele de telemetrie pot fi trimise către service sau producător. Actualizările se vor realiza imediat, mai ales în cazul existenței unei probleme.

În acest context, putem spune că 5G-ul a devenit vital pentru siguranța participanților la trafic și nu numai.

  • Producția devine mai inteligentă

Prin producție ne referim la liniile de producție care vor fi mai inteligente cu ajutorul tehnologiei 5G. Meseriile pe care le cunoaștem astăzi vor ajunge încet să fie robotizate.

În țările mai dezvoltate se implementează deja conceptul de machine vision și cel de detectare a obiectelor cu care roboții vor putea funcționa. Inclusiv în industria auto din România putem găsi acest tip de automatizare.

Și în industria agricolă 5G-ul joacă un rol foarte important pentru coordonarea senzorilor, a stropitorilor și a utilajelor agricole, precum combinele. Latențele vor fi mai scăzute și în turnurile de control din aeroporturi.

  • Producția de energie

Va fi posibilă însfârșit producția de energie interconectată. Aceasta va fi perfect sincronizată, contribuind la o livrare mai eficientă a energiei. Senzorii unei centrale eoliene, a unei hidrocentrale, termocentrale sau a unei centrale nucleare sunt printre cei mai vitali.

Pentru a se preveni pierderi, catastrofe și alte riscuri, este nevoie de tehnologia 5G, care poate să-i țină sub control, menținând totul în parametrii normali.

  • Medicina altfel – telemedicina

Telemedicina este un concept nou, inovator pentru sănătatea oamenilor. Mai exact, vor exista niște cabine medicinale, de mărimea celor foto. În interiorul lor se vor așeza pacienții.

Aceste cabine vor face posibilă:

  • Măsurarea glicemiei;

  • Măsurarea colesterolului;

  • Măsurarea tensiunii arteriale;

  • Măsurarea pulsului;

  • Măsurarea nivelului de hormoni;

  • Măsurarea și testarea tuturor metricilor vitali.

Toate aceste date vor ajunge în timp real către medicul specialist, ce va comunica rezultatele către pacient prin intermediul unui video-call. Putem să ne luăm adio de la cozile lungi și infernale din spitale.

  • Divertisment și servicii de streaming

Tehnologia 5G își aduce aportul și în lumea divertismentului și a serviciilor de streaming. Aici ne referim al îmbunătățirea consolelor, la posibilitatea de a avea o grafică de 4k și 8k. Deja Wi-Fi-ul nu mai este suficient pentru noile tehnologii.

5G-ul va fi util și pentru că vor apărea console portabile pe viitor. Aici nu este vorba doar despre jocuri, ci și despre consumul de conținut video fără întreruperi, la o rezoluție cât se poate de ridicată.

  • Rețelele de socializare

Cu ajutorul tehnologiei 5G, modul prin care vom comunica devine din ce în ce mai ușor. Ne vom simți tot mai aproape chiar dacă vom locui la distanțe de mii de km unul de celălalt. Telefonul tău protejat de o husă personalizată va fi cel care te va ajuta să-ți ții prietenii mai aproape.

Pe viitor vom putea să ne scufundăm în experiențele socializării. Vom putea să-i aducem pe cei dragi alături de noi cu ajutorul hologramelor, de ce nu?

Progresul nu înseamnă și nu a însemnat niciodată distrugere. Noi oamenii suntem capabili de lucruri mărețe. Suntem creație, deci creăm. Acesta e rolul nostru.

Tot așa am ajuns și la tehnologia 5G, care ne va schimba viețile radical pe viitor. Tot ce știm acum se va simți de 10 ori mai intens. Lumea medicală va fi mai pregătită pentru bolile pe care probabil încă nu le cunoaștem.

Vom putea preveni accidente, agravări a stărilor de sănătate sau chiar distrugeri ale faunei pământului. Tehnologia 5G este un adevărat progres pentru toți oamenii, fără excepții.